Ședință administrativ-tematică la Protopopiatul Moinești

Marți, 16 aprilie 2024, în sala de ședințe ,,Melchisedec Ștefănescu”  a Protopopiatului Moinești, a avut loc ședința trimestrială a preoților. 

Întâlnirea a fost moderată de către părintele protoiereu Costel Mareș, având alături pe reprezentantul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, părintele Ilarion Mâță, consilier al Sectorul Social – Filantropic și Misionar și pe părintele Ioan Bârgăoanu, inspector eparhial.

După rugăciunea de început, a fost transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, iar apoi preoții prezenți au asistat la conferința cu titlul: ,,Forme ale pastorației și îngrijirii bolnavilor în Sfânta Scriptură”, susținută de către  părintele Iulian Neagu, de la Parohia Prohozești II. În discursul său, părintele conferențiar a spus: ,,Iubirea dezinteresată și sinceră manifestată față de cel suferind este un imperativ existențial al Evangheliei lui Hristos. Dragostea este un ,,Har al Domnului”, ,,pentru că dragostea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt Cel dăruit nouă.” (Romani 5,5). În comuniunea de iubire cu semenii, creștinul devine un instrument al harului iubirii dumnezeiești.”

Ordinea de zi a fost completată de proiectele propuse de către părintele consilier Ilarion Mâță și anume: un proiect socio-medical eparhial: ,,Caravana medicală „Sănătate în comunitate - Pe urmele sfinților vindecători” în Eparhia Romanului și Bacăului” și un alt proiect social-filantropic și medical : ,,Donează sânge, salvează o viață”. În continuare, părintele protopop Costel Mareș a adus în discuție diverse proiecte cultural-pastorale, catehetice și administrative, planuri ce se vor concretiza pe parcursul acestui an.

(Pr. A.A.)