Ierarhi

Înaltpreasfinţitul Eftimie

Biografie

 

Preasfinţitul Ioachim

Biografie

Lucrări

 

IPS Eftimie

 

IPS Eftimie

Înaltpreasfinţitul Eftimie

Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului

Biografie

S-a născut la 9 noiembrie 1914, în satul Schitul, comuna Hangu (astăzi comuna Ceahlău), județul Neamț, din părinții Dimitrie și Elena Luca. A crescut pe aceste locuri pline de farmec, de poezie, de istorie și de evlavie românească, fiind educat în crezul dragostei față de muncă precum și în respectul față de comorile pe care istoria le-a plantat pe aceste locuri strămoșești și binecuvântate.

Între anii 1921 și 1928 a urmat Școala primară în satul natal, iar între 1930 și 1933 Școala de cântăreți bisericești din Iași.

În 1934 este închinoviat la mănăstirea Slatina.

Urmează cursurile Seminarului Teologic monahal din mănăstirea Cernica între anii 1934 și 1941.

În anul 1941 este tuns în monahism la mănăstirea Ciolanu și hirotonit ierodiacon.

Se înscrie la Facultatea de Teologie de la Suceava în 1945, pentru cursuri universitare pe care avea să le termine la Institutul Teologic din București, în anul 1949, unde va obține titlul de licențiat în teologie cu calificativul "magna cum laude".

În 1947 este hirotonit ieromonah, apoi hirotesit arhimandrit.

La 1 aprilie 1949 i s-a încredințat stăreția Mănăstirii Bistrița-Neamț, pe care avea să o conducă cu iscusită măiestrie până în 1966, iar între anii 1951 și 1960, concomitent cu conducerea Mănăstirii Bistrița a funcționat ca exarh al mănăstirilor din Eparhia Romanului și Hușilor, iar în această calitate s-a ocupat de reorganizarea vieții monahale.

În anul 1966 este înălțat la rangul de arhimandrit și numit stareț la Mănăstirea "Sf. Ioan cel Nou" de la Suceava, unde inițiază lucrări de restaurare la catedrala "Sf. Gheorghe", la stăreția și chiliile din incinta mănăstirii alături de grija deosebită pentru viața monahală

La 30 ianuarie 1972 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a acordat demnitatea de Arhiereu-Vicar al Eparhiei Romanului și Hușilor.

La 23 aprilie 1978 a fost ales și instalat ca Episcop titular al Eparhiei Romanului și Hușilor. Din anul 1994 cele două Eparhii s-au separat, Preasfinția Sa, rămânând Episcop titular al Eparhiei Romanului.

În urma ridicării Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie cu titulatura nouă de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfăşurată în zilele de 18-19 iunie 2009, la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfinţitul Părinte Eftimie a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop.