1. Statut:
DISPOZIŢII GENERALE
În baza Statutului autentificat sub nr. 6.346 din 5 august 1994, de Notariatul de Stat Roman şi a Sentinţei civile nr. 18/P.J./1994, a Judecătoriei Roman, jud. Neamţ, s-a reînfiinţat Fundaţia „Episcop Melchisedec”, cu sediul în Roman, Str. Alexandru Lăpuşneanu, nr. 3, jud. Neamţ.
Fundaţia „Episcop Melchisedec” este continuatoarea de drept a „Fondaţiunii Melchisedec”, înfiinţată în anul 1892, şi este depozitara dispoziţiilor testamentare a fondatorului ei.
Fundaţia „Episcop Melchisedec”- este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, având caracter social-filantropic, cultural, civic şi nepartinic.
Sediul este în Municipiul Roman, Str. Alexandru cel Bun, nr. 5, jud. Neamţ.
Fundaţia „Episcop Melchisedec”– are scopul/misiunea de a combate marginalizarea socială, sărăcia şi suferinţa, de a încuraja dezvoltarea persoanei umane în comunitate, prin solidaritate şi angajament social; de a lupta împotriva disparităţilor sociale şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii; de a apăra drepturile omului şi valorile democratice, în spiritul dialogului şi parteneriatului.
Plecând de la imperativul creştin al iubirii faţă de semeni, Fundaţia îşi propune să concretizeze cât mai mult din idealurile creştine ale filantropiei şi comuniunii de iubire. Principiile care ghidează activitatea sunt: respectul pentru viaţă şi pentru persoana umană, nediscriminarea, transparenţa şi dezvoltarea durabilă. Misiunea este îndeplinită prin programe sociale, medicale, comunitare, educative, culturale, ecologice şi de voluntariat.
Domenii de activitate:
1. Asistenţă socială şi social - medicală;
2. Asistenţă şi dezvoltare comunitară;
3. Asistenţă medicală;
4. Educaţie şi cercetare interdisciplinară;
5. Cultură;
6. Dezvoltare organizaţională;
7. Tineret;
8. Mediu.
Obiective:
În domeniul asistenţei sociale şi social-medicale Fundaţia „Episcop Melchisedec”- are următoarele obiective:
a) Furnizare de servicii de asistenţă socială primară, specializată şi social-medicale, conform tipologiei serviciilor sociale prevăzute de legislaţie, pentru: familie, copii, tineri, vârstnici, persoane cu dependenţă de droguri, persoane şi grupuri aflate în situaţii de risc, persoane traficate, persoane şi grupuri defavorizate şi / sau marginalizate;
b) Furnizare de servicii de asistenţă socială primară, specializată şi social- medicale, conform tipologiei serviciilor sociale prevăzute de legislaţie, pentru: persoane cu deficienţe / dizabilităţi (fizice şi locomotorii, de auz şi vorbire, vedere, mentale etc);
c) Furnizare de servicii de cantină socială;
d) Centre de zi pentru copii separaţi sau cu risc de separare de părinţi, persoane vârstnice, persoane victime ale violenţei în familie, persoane toxico-dependente şi alte persoane în situaţii de dificultate;
e) Prevenirea marginalizării şi realizarea incluziunii sociale pentru persoane şi grupuri defavorizate şi / sau care se confruntă cu excluziunea socială, persoane care au suferit o condamnare penală;
f) Prevenirea marginalizării şi realizarea incluziunii sociale pentru persoane cu deficienţe (fizice şi locomotorii, de auz, vorbire şi vedere, mentale etc);
g) Prevenirea abuzului şi exploatării, sub diverse forme, a copilului şi prevenirea abandonului şcolar;
h) Activităţi şi servicii de îngrijire la domiciliu, inclusiv îngrijiri paleative, pentru vârstnici şi alte categorii sociale.
i) Atragerea de fonduri nerambursabile pentru creşterea calităţii nivelului de trai, în special pentru acele familii ce provin din medii defavorizate şi dezvoltarea unor proiecte cu finanţare nerambursabilă în vederea ajutorării grupurilor dezavantajate: copii, tineri, femei, bătrâni, etc.;
j) Dezvoltarea unor programe de socializare a bătrânilor rămaşi singuri, de petrecere a timpului liber pentru persoanele ce provin din medii defavorizate;
k) Asistenţă socială şi consiliere pentru persoanele aflate în situaţii de risc social, adăpost şi găzduire temporară.
În domeniul asistenţei şi dezvoltării comunitare obiectivele Fundaţiei „Episcop Melchisedec”- sunt:
a) Apărarea drepturilor omului, realizarea egalităţii de şanse şi lupta împotriva corupţiei;
b) Eliminarea disparităţilor, prin programe de asistenţă şi dezvoltare a regiunilor rurale şi urbane care utilizează patrimoniul istoric etnografic şi cultural precum şi a potenţialului turistic;
c) Programe de asistenţă şi dezvoltare cu caracter interetnic;
d) Asistenţă şi dezvoltarea comunităţilor rurale şi urbane, prin programe de dezvoltare a infrastructurii şi serviciilor cu caracter social, medical şi social-medical;
e) Asistenţa şi dezvoltarea comunităţilor de frontieră prin programe de informare, pregătire de voluntari, schimb de bune practici cu privire la prevenirea traficului de fiinţe umane;
f) Asistenţă în dezvoltarea comunităţilor rurale, urbane sau multi - etnice prin intensificarea cooperării intracomunitare, programe de pregătire a voluntarilor, schimb de bune practici şi dezvoltare organizaţională;
g) Regenerarea zonelor urbane aflate în dificultate, prin dezvoltarea unor programe de instruire vocaţională şi reinstruire, recrutare şi pregătire de voluntari şi dezvoltare organizaţională;
h) Asistenţă umanitară şi servicii de prim ajutor pentru zonele rurale şi urbane aflate în dificultate;
i) Programe de asistenţă şi dezvoltare durabilă în domeniile de activitate ale fundaţiei (asistenţă socială, medicală şi social-medicală, dezvoltare organizaţională, educaţie, cultură, cercetare interdisciplinară, mediu);
j) Realizarea şi implementarea de proiecte cu finanţare nerambursabilă pentru grupurile defavorizate cu acces la servicii educaţionale, sociale, de sănătate, de formare profesională, ocupare şi incluziune socială pe piaţa muncii;
k) Asistenţ��� socială pentru persoane dezavantajate, prin pregătirea şi distribuirea hranei.
În domeniul asistenţei medicale Fundaţia „Episcop Melchisedec” – are următoarele obiective:
a) Protecţia sănătăţii umane şi realizarea de servicii medicale primare, specializate şi de urgenţă, de programe medicale şi educaţionale pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi promovarea sănătăţii (inclusiv a sănătăţii reproducerii), pentru toate categoriile sociale, cu prioritate pentru persoanele şi grupurile afectate de sărăcie şi excluziune socială;
b) Servicii de recuperare psihosomatică pentru persoanele cu dizabilităţi;
c) Asistenţă medicală la domiciliu pentru vârstnici şi persoane cu dizabilităţi;
d) Servicii de asistenţă socio-medicală (stomatologie) pentru persoane cu dificultăţi material-economice;
În domeniul educaţiei şi cercetării interdisciplinare obiectivele Fundaţiei „Episcop Melchisedec”- sunt:
a) Activitate curriculară de învăţământ la nivel preşcolar (Grădiniţă de copii);
b) Activităţi curriculare şi extracurriculare de învăţământ la nivel postliceal (Şcoală postliceală pentru pedagogi de recuperare);
c) Formare profesională pentru persoane şi grupuri defavorizate şi / sau care se confruntă cu excluziunea socială, persoane care au suferit o condamnare penală;
d) Programe de instruire vocaţională şi reinstruire;
e) Programe de educaţie şi training în domeniile de activitate ale fundaţiei (asistenţă socială, medicală şi social-medicală, asistenţă şi dezvoltare comunitară, dezvoltare organizaţională, cultură, mediu);
f) Campanii publice (editarea şi tipărirea de materiale cu caracter informativ, realizarea de emisiuni radio şi TV) şi programe de educaţie civică destinate cetăţenilor, instituţiilor, organizaţiilor sau membrilor comunităţilor rurale şi urbane slab-dezvoltate pentru prevenirea traficului de fiinţe umane, prevenirea abuzului şi exploatării, sub diverse forme, a copilului, prevenirea abandonului şcolar, promovarea drepturilor omului, a egalităţii de şanse şi a nediscriminării;
g) Campanii publice (editarea şi tipărirea de materiale cu caracter informativ, realizarea de emisiuni radio şi TV) şi programe de educaţie pentru sănătate destinate cetăţenilor, instituţiilor, organizaţiilor sau membrilor comunităţilor rurale şi urbane slab-dezvoltate, prevenirea abandonului matern, a sarcinilor nedorite, prevenirea infecţiilor cu transmitere sexuală şi a consumului de droguri.
h) Programe de promovarea dialogului între teologie şi ştiinţă la nivelul instituţiilor de învăţământ şi de cercetare;
i) Programe de cercetare în domeniul dialogului interdisciplinar teologie-ştiinţă;
j) Campanii publice de promovare a dialogului interdisciplinar. Editarea şi tipărirea de lucrări de specialitate, realizarea de emisiuni radio şi TV;
k) Dezvoltarea unor programe de asistenţă socială cu caracter preventiv care vizează abandonul şcolar, delicvenţa juvenilă, violenţa în familie, abuzul şi neglijarea copilului şi alte plăgi ale societăţii contemporane;
l) Sprijinirea copiilor care provin din familii cu dificultăţi material-economice şi sociale în vederea prevenirii abandonului şcolar, oferindu-le ajutor pentru efectuarea temelor şi o masă caldă la prânz.
În domeniul culturii, obiectivele Fundaţiei„Episcop Melchisedec”- sunt:
a) Prezervarea şi promovarea valorilor culturii şi spiritualităţii, istoriei, tradiţiilor şi patrimoniului etnografic aparţinând comunităţilor rurale şi urbane (editarea şi tipărirea de lucrări, realizarea de emisiuni radio şi TV);
b) Programe şi proiecte cu finanţare nerambursabilă de cercetare, asistenţă şi servicii în restaurarea, amenajarea sau conservarea obiectelor, obiectivelor sau zonelor importante, aflate în patrimoniul istoric, cultural, spiritual sau etnografic;
c) Programe de cercetare şi educaţie în domeniul dialogului intercultural;
d) Valorificarea zonelor cu potenţial cultural, istoric, etnografic şi spiritual prin programe şi servicii de turism cultural;
e) Promovarea dialogului inter-cultural şi inter-etnic;
f) Promovarea dialogului între valorile culturii europene şi autohtone, prin programe de turism cultural european, contacte, schimburi interculturale cu alte comunităţi şi proiecte de parteneriat cu instituţii din Comunitatea Europenă;
g) Organizarea şi desfăşurarea activităţilor culturale specifice cu prilejul sărbătoririi diferitelor evenimente ale Fundaţiei „Episcop Melchisedec”;
h) Organizarea şi realizarea de activităţi culturale în parteneriat cu diferite organizaţii la nivel naţional şi internaţional;
i) Participarea la conferinţe, seminarii realizate pe plan local, judeţean, naţional sau internaţional, care au ca scop implicarea Fundaţiei în creşterea calităţii actului cultural şi educaţional;
In domeniul dezvoltării organizaţionale, obiectivele Fundaţiei „Episcop Melchisedec”- sunt:
a) Consultanţă şi training pentru organizaţii în managementul, schimbarea şi cultura organizaţională, fundraising şi management de proiect;
b) Consultanţă şi training pentru organizaţii în recrutare de personal, pregătirea voluntarilor şi dezvoltarea resurselor umane;
c) Programe pentru creşterea mobilităţilor şi schimb de bune practici organizaţionale;
d) Informarea şi promovarea cu privire la valorile europene, politicile şi programele de finanţare europene şi aquis-ului comunitar.
În domeniul tineret obiectivele Fundaţiei „Episcop Melchisedec”- sunt:
a) Tabere, programe şi proiecte cu finanţare nerambursabilă de training pentru pregătirea voluntarilor, dezvoltarea personală, educaţie pro-activă şi creşterea implicării în comunitate;
b) Programe pentru creşterea mobilităţilor şi schimb de experienţă;
c) Informarea şi promovarea cu privire la valorile europene, politicile şi programele de tineret europene şi aquis-ului comunitar;
d) Promovarea şi dezvoltarea turismului ecumenic prin implementarea de proiecte/programe în domeniu;
e) Realizarea de parteneriate cu ONG-uri şi persoane fizice şi juridice acreditate pentru a implementa activităţi comune sau pentru a disemina activităţile din cadrul Fundaţiei către alte instituţii din ţară şi străinătate;
f) Susţinerea financiară a unor proiecte educaţionale şi realizarea prin Fundaţie a unor proiecte cu finanţare nerambursabilă care să contribuie la creşterea calităţii actului cultural şi educaţional;
g)Organizarea de tabere şi excursii în ţară şi străinătate pentru copii/tinerii ce provin din medii defavorizate şi/sau cei cu merite deosebite obţinute în competiţii şi concursuri şcolare;
h) Realizarea şi implementarea de proiecte care contribuie la formare de noi competenţe la tineri şi şomeri, facilitând astfel integrarea pe piaţa muncii a acestora.
În domeniul mediului, obiectivele Fundaţiei „Episcop Melchisedec”- sunt:
a) Realizarea de programe şi proiecte cu finanţare nerambursabilă şi acţiuni care să contribuie la conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului;
b) Promovarea şi implementarea aquis-ului comunitar în domeniul protecţiei mediului.
Toate domeniile de activitate şi obiectivele au aceeaşi importanţă.
Beneficiarii serviciilor oferite de Fundaţia „Episcop Melchisedec”- vor fi trataţi fără discriminare de gen, apartenenţă religioasă, etnie, orientare sexuală, vârstă şi nivel de pregătire.
Funcţia de Preşedinte al Fundaţiei „Episcop Melchisedec” va fi îndeplinită de Chiriarhul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Funcţia de vicepreşedinte al Fundaţiei „Episcop Melchisedec” va fi îndeplinită de vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Consilierii şi inspectorii Centrului eparhial din cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului fac parte din Consiliul Director.
Domeniile de activitate, conform obiectivlor definite prin art. 14, sunt coordonate de către consilierii şi inspectorii Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, potrivit atribuţiilor din fişa postului stabilite de Preşedinte.
Membru al Fundaţiei poate deveni orice persoană fizică sau juridică, de bună credinţă din ţară sau străinătate, care îşi exprimă această intenţie, care are acordul Consiliului Director şi care contribuie în mod esenţial la finanţarea activităţii şi la îndeplinirea obiectivelor Fundaţiei.
Membrii care se retrag sau sunt excluşi nu au nici un drept asupra patrimoniului Fundaţiei.
În cazul dizolvării şi lichidării Fundaţiei, bunurile acesteia vor trece în patrimoniul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
(Înapoi)
2. Filiala Bacău:
Fundaţia “Episcop Melchisedec” Filiala Bacău a fost înfiinţată în iulie 2008 şi îşi propune continuarea operei misionar-filantropice a vrednicului de pomenire Melchisedec Ştefănescu, Episcopul Romanului.
Membrii fondatori:
† P.S. Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului
- preşedinte
Pr. Ciuche Eugen-Ciprian
- vicepreşedinte
Pr. Iacobeanu Marius
- secretar general
Filiala Bacău are scopul/misiunea de a:
• combate marginalizarea socială, sărăcia şi suferinţa
• de a încuraja dezvoltarea persoanei umane în comunitate, prin solidaritate şi angajament social
• de a lupta împotriva disparităţilor sociale şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii
• de a apăra drepturile omului şi valorile democratice, în spiritul dialogului şi parteneriatului
• de a concretiza cât mai mult din idealurile creştine ale filantropiei şi comuniunii de iubire.
Misiunea este îndeplinită prin programe sociale, medicale, comunitare, educative, culturale, ecologice şi de voluntariat. Principiul de bază al Fundaţiei este voluntariatul şi nonprofitul.
Din data de 25.11.2008 Fundaţia “Episcop Melchisedec” – Filiala Bacău are acreditate, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 68/2003, următoarele servicii sociale:
• Centrul de consiliere, sprijin şi informare, oferind servicii de consiliere socială, psihologică, spiritual şi juridică, sprijin de urgenţă în vederea reducerii situaţiilor de criză, reintegrare comunitară.
• Centrul de zi pentru copii “Sf. Ioan Botezătorul” Bacău, având ca obiective promovarea relaţiilor sociale, reintegrare comunitare, educaţie social, consiliere social, psihologică şi spiritual, servicii de asigurare a hranei şi suplimentelor nutritive
• Centrul de recuperare neuromotorie „Sf. Vasile cel Mare”, oferind servicii de identificare şi evaluare, de recuperare şi reabilitare, promovare relaţii sociale, kinetoterapie şi logopedie, reintegrare în comunitate.
Proiecte in derulare:
• “ÎMPREUNĂ CU TINE”: acordarea de ajutor prin plata utilitaţilor, efectuare cumpărături zilnice, efectuare curăţenie locuinţă, asigurarea medicamentaţiei specifice, consiliere religioasă şi psihologică, socializare, recreere, etc. pentru persoane vârstnice/cu dizabilităţi
• “VOLUNTARUL, LA NEVOIE SE CUNOAŞTE”: recrutare, formare voluntari şi implicarea lor în activităţile Fundaţiei (Centru pentru servicii de îngrijire la domiciliu, fund-raising, etc).
• “SPRIJIN ŞI FILANTROPIE”: (program cu caracter permanent) ajutor material (alimente, îmbracaminte, rechizite, etc) şi financiar;
• “HRANĂ PENTRU SUFLETE”: serviciu acreditat de consiliere socială, religioasă, psihologică pentru persoanele/familiile sărace/cu mulţi copii, aflate în situaţii de criză, in vederea depaşirii crizei/prevenirii instituţionalizării copiilor.
• PELERINAJE, TABERE SI EXCURSII
• „CU DRAG, LA ŞCOALĂ”: program de tip „şcoală după şcoală” pentru copii defavorizaţi şi cu risc de abandon şcolar; serviciu acreditat
• „CENTRU DE RECUPERARE NEURO-MOTORIE”: servicii de kinetoterapie si logopedie pentru copii cu dizabilitati; serviciu acreditat.
• CANTINA SOCIALĂ: serviciu de preparare şi servire a mesei, în scopul satisfacerii trebuinţelor de hrană pentru persoanele aflate în dificultate În cadrul acestor proiecte îşi aduc contribuţia atât persoane specializate, angajate, cât şi voluntari.
Beneficiari:
-
copii născuţi şi nenăscuţi
- adulţi/vârstnici cu/fără familie, cu/fără dizabilităţi fizice, debilitate, demenţă, cu/fara venituri,
- familii sărace, monoparentale
-
persoane cu dizabilităţi/bolnavi incurabili/imobilizaţi la pat
- şomeri
-
persoane dependente
-
mame cu copii/ supuşi violenţei domestice
-
rromi
-
deţinuţi
alte categorii de persoane defavorizate
Parteneri:
• Selgros Cash & Carry Bacău
• Asociaţia pentru Integrare Europeană Repere Bacău
• Viva Restaurant - Bacău
• Metro Cash & Carry Bacău
• Baumax Bacău
• S.C. Evrika – Bacău
• Restaurant One Moment Bacău
• DGASPC Bacau - Centrul Maternal
• Şcoala „Domniţa Maria” Bacău
• Asociatia „ACCA Ovidenia 2005” Bacau
• ONG –uri, parohii
SERVICII ACORDATE DE FUNDAŢIA „EPISCOP MELCHISEDEC”
FILIALA BACĂU
Centrul de zi pentru copii “Sf. Ioan Botezătorul”
Bacău În data de 08.01.2009 a avut loc inaugurarea şi sfinţirea Centrului de zi “Sf.
Ioan Botezătorul”, centru în cadrul căruia se va desfăşura programul “Cu drag, la şcoală”. Programul tip „şcoală dupa şcoală” se adresează unui număr de 24 de elevi din clasele I-VIII aparţinând Şcolii “Domniţa Maria” Bacău, proveniţi din familii în situaţii de risc, care au nevoie pentru copii lor de o alternativă în care sa fie supravegheaţi de personal cu pregatire specială, într-un cadru de grup care poate stimula capacitatea lor de relaţionare interpersonală cu cei de aceeaşi vârstă, dar şi cu adulţii. Serviciile acordate in cadrul Centrului de zi sunt gratuite, tocmai pentru a veni in sprijinul familiilor aflate in dificultate. Activitatea noastră doreşte să fie un adaos educaţional creştin-ortodox, de calitate, în care se împleteşte armonios deprinderea aptitudinilor intelectuale şi practice cu formarea caracterului si este construita pentru a veni în sprijinul copiilor, părinţilor şi şcolii.
Centrul de recuperare neuromotorie „Sf. Vasile cel Mare” Bacău
În data de 30.07.2009 a avut loc inaugurarea şi sfinţirea Centrului de recuperare neuromotorie “Sf. Vasile cel Mare” Bacău, centru în cadrul căruia se va desfăşura
programul “ Pentru trup şi suflet”. Programul “Pentru trup şi suflet” este un serviciu deschis către comunitate, construit pentru a veni în sprijinul copiilor cu handicap şi familiilor acestora. Grupul ţintă al proiectului este constituit din copii cu handicap neuro-psiho-motor, cu vârste cuprinse între 1-18 ani din familii ce locuiesc în Bacău, cu o situaţie materială precară ce nu le permite familiilor acestor copii să le asigure accesul la servicii specializate. În prezent sunt un număr de 33 beneficiari. Serviciile acordate in cadrul Centrului de zi sunt gratuite, tocmai pentru a veni in sprijinul familiilor aflate in dificultate. Beneficiari indirecţi ai proiectului sunt: familiile clienţilor centrului, instituţii de profil, comunitatea.
Centrul de consiliere şi sprijin pentru persoanele dependente de alcool si alte droguri -“Izvorul Tămăduirii” Bacau
Prin grija Preasfintitului Episcop Ioachim Bacauanul al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului a luat fiinta incepand cu luna iunie 2011in cadrul Fundatiei “Episcop Melchisedec” filiala Bacau, Centrul de consiliere şi sprijin pentru persoanele dependente de alcool si alte droguri -“Izvorul Tămăduirii” Bacau.
Scopul centrului are in vedere oferirea de servicii pentru recuperarea si reabilitarea persoanelor dependente de alcool si alte droguri.
Serviciile complete cuprind:
1.Prevenţia ;
2.Intervenţia;
3.Tratamentul;
4.Integrarea socială.
Obiective:
1. Oferirea de informatii la nivelul tuturor parohiilor Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului (judetul Bacau si Neamt) despre alcoolism, droguri si alte substante adictive avand in obiectiv preventia dependentelor.
2. Interventia in toate cazurile depistate, aduse la cunostinta sau care apeleaza la serviciile centrului, sustinerea prin consilierii psihologici,de adictie si spirituali. Interventia va avea loc si in cadrul familiilor afectate de comportamentul nociv al celui aflat in dependenta , in ceea ce se numeste in termenii de specialitate codependenta.
Tratamentul propriu-zis al dependentului va avea in vedere toate cele patru laturi afectate : planul biologic, planul psihologic, cel social si cel spiritual.
3. Constituirea de “grupuri de sprijin” gen AlAnon, AlAteen, in care cei ce au beneficiat de tratament, sa-si continue terapia si mentinerea in abstinenta.
Grup tinta:
1. În preventie: -sunt vizate toate categoriile sociale unde exista riscul adictiei fata de alcool si alte droguri: scoli, penitenciare, unitati de munca, parohiile Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului prin preotii parohi si consiliile locale respective.
2. Interventia si tratamentul are in vedere categoria celor ce in urma consumului au devenit dependenti de alcool, droguri sau alte substante si prezinta manifestari specifice si care apeleaza sau sunt indrumati de apartinatori la serviciile noastre.
3. Apartinatorii si codependentii de cei ce au participat la tratament vor constitui unul din segmentele de grupuri ce sunt vizate in terapie.
Activitati:
1. Preventie si informare : va avea in obiectiv pe toti cetatenii indiferent de nationalitate, religie, sex, clasa sociala, din raza judetului Bacau si a judetelor invecinate .
2. Se vor tipari brosuri, pliante, afise, materiale audio-video, in care se vor informa cetatenii despre pericolul dependentei de alcool,droguri si alte substante adictive si despre urmarile nefaste ale acestora in viata oamenilor.
3. Vor fi infiintate grupuri de suport in localitatile unde aceasta necesitate este stringenta
4. Tratamentul propriu-zis are in vedere dimensiunile : biologice, psihologice, sociale si spirituale si consta in consiliere psihologica individuala si de grup, consiliere spirituala, autoterapie in cadrul grupului restrans.
5. Crearea de ateliere ocupationale pentru formarea de noi deprinderi de lucru, responsabilizare, implicare in proiecte si teme ocupationale, schimbarea stilului de viata.
Date de contact:
Tel:
0749.818.498
E-mail:
centrulizvorultamaduirii@gmail.com
- coord. centru: Pr. Marius Iacobeanu,
- psiholog: Alina Vleanga
- consilier adictie și spiritual: Pr. Liviu Burlacu, e-mail:
pr_liviu.burlacu@yahoo.com
- consilier adictie: Ioana Pavel (Înapoi)