Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” și-a cinstit ocrotitorul

Nu departe de Borzești, ”Betleemul Ștefanian”, locul natal al marelui voievod al Moldovei, se regăsește Hârja, o mică localitate la poalele Carpaților Orientali, aproape de Pasul Oituz. Aici, în 2006, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost inaugurat Așezământul social – filantropic ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, instituție  rezidențială pentru persoane vârstnice.

În anul 2012, tot cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioachim, a fost inființată o organizație non-guvernamentală numită Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, instituție ce a dezvoltat în timpul celor 3 ani existență, 2 centre de zi pentru 40 de copii ce provin din familii defavorizate, ce sunt hrăniți zilnic și care sunt implicați în activități de socializare și resocializare, efectuarea temelor și alte activități moral – catehetice și ocupaționale; 3 centre de Creație, artă și spiritualitate pentru 260 de elevi de la trei școli partenere, desfășurând activități ocupaționale cu caracter tradițional pe diferite ateliere, alături de cadrele didactice și voluntarii asociației; 3 Centre de voluntariat și tineret pentru 325 de tineri de la trei licee partenere; 2 Centre social – medicale rezidențiale pentru 100 de vârstnici; o unitate de îngrijire la domiciliu pentru 20 de vârstnici bolnavi și cu posibilități financiare precare; un Paraclis bisericesc pentru nevoile spirituale ale tinerilor și vârstnicilor; o fermă de animale cu bovine, porcine, păsări pentru hrana zilnică a tuturor beneficiarilor; ateliere de croitorie și broderie și alte proiecte ce se află în curs de finalizare la momentul de față (Centrul de croitorie tradițională, atelierul de lumânari decorative, brutăria socială și casa de oaspeți).

            Ziua de astăzi a fost marcată în primul rând printr-un program liturgic, ca semn de recunoștință pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu prin mijlocirile și ocrotirea Sf. Voievod Ștefan cel Mare. De la ora 8.00, bătrânii și copiii au participat la Utrenia, Acatistul sfântului Ștefan, Voievodul Moldovei, Sf. Liturghie și Te-Deum-ul.

            Sărbătoarea a continuat cu adunarea vârstnicilor și a copiilor din cadrul Centrului de zi ”Sf. Dionisie Exiguul” în sala de conferințe a Centrului de îngrijire a persoanelor vârstnice, loc în care s-a discutat despre activitățile asociației, despre viața și faptele Sf. Ștefan cel Mare, s-au recitat poezii ce au adus aminte de forța și credința cu care Voievodul și-a condus țara. Ulterior au vizionat cu toții un scurt documentar despre viața Voievodului.

            Copiii și-au continuat activitățile în sala de socializare, împreună cu doamna Alina Piștea, coordonator al atelierului de pictură de la Centrul de zi,  alături de care au realizat icoane pe sticlă reprezentând portretul Sf. Voievod și a unor biserici și mănăstiri ctitorite de acesta.

            Vârstnicii coordonați de echipa pluridisciplinară a instituției (asistent social, ergoterapeut) au realizat și ei icoane cu Sf. Ștefan cel Mare, au realizat felicitări cu ajutorul tehnicii quiling și a tehnicii origami și au împodobit diverse obiecte din lemn cu ajutorul tehnicii șervețelului.

”A fost o zi în care l-am simțit prezent pe Sf. Voievod Ștefan cel Mare, mai mult decât oricând. Începând cu ceea ce este prioritar vieții noastre, lauda adusă lui Dumnezeu și sfântului nostru ocrotitor, săbătoarea a continuat cu activități spiritual – culturale ce au evocat personalitatea Binecredinciosului Voievod, ajutorul oferit instituției noastre pe parcursul acestor ani, realizările pe plan spiritual, social și administrativ obținute prin mijlocirea sfântului și desfățurarea unor activități care au pus în valoare opera sa ce dăinuie de veacuri, modele de viețuire în Hristos Domnul și de luptă pentru ca iubirea jertfelnică față de semenul aflat în dificultate să fie un deziderat hristic pentru opera social – filantropică a Bisericii”, a menționat Pr. Ilarion Mâță, președintele Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”.