Campanie de informare-prevenție în liceele din Bacău

Centrul pentru consilierea și recuperarea persoanelor dependente de alcool și alte droguri, ”Izvorul Tămăduirii”-Bacău, din cadrul Fundației ”Episcop Melchisedec”-Filiala Bacău a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, derulează în aceste zile o campanie de informare și prevenție privind consumul și dependența de alcool, droguri și alte substanțe psihoactive în liceele și colegiile băcăuane. 

Centrul pentru consilierea și recuperarea persoanelor dependente de alcool și alte droguri, ”Izvorul Tămăduirii”-Bacău, din cadrul Fundației ”Episcop Melchisedec”-Filiala Bacău a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, derulează în aceste zile o campanie de informare și prevenție privind consumul și dependența de alcool, droguri și alte substanțe psihoactive în liceele și colegiile băcăuane. Miercuri, 12 noiembrie, proiectul desfășurat sub numele ”Viața ta e în mâinile tale” a avut loc la Grupul Școlar Tehnologic ”N.V. Karpen”-Bacău, unde au participat peste 200 elevi însoțiți de cadre didactice. Proiectul a fost primit cu interes de conducerea liceului și de elevi, fiind considerat de un real folos. Prezentarea a fost susținută de psiholog Alina Vleangă și  pr. Liviu Burlacu – coordonatorul Centrului ”Izvorul Tămăduirii”- Bacău. La buna desfășurare și organizare a acestei activități au contribuit pr. prof. Arsâne Ionuț și pr. prof. Bertea Iulian. Proiectul a fost susținut cu prezentări de materiale video, filme tematice, afișe, pliante și broșuri explicative, în cadrul susținerii punându-se întrebări și oferindu-se răspunsuri la multele probleme legate de dependența de alcool, droguri și mai ales de ”etnobotanice”.

Campania de informare-prevenție se desfășoară cu binecuvântarea Preasfițitului Ioachim Băcăuanul, Episcop al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și la invitația conducerii Grupului Școlar ”N.V.Karpen”-Bacău, cu care este încheiat și un parteneriat în vederea desfășurării unor astfel de activități educative.