Cercul pastoral ”Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” reunit la Parohia Negri în ziua prăznuirii Binecredinciosului Voievod al Moldovei

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte IoachimArhiepiscopul Romanului şi Bacăului, joi – 02 iulie 2015, în ziua pomenirii ”Sfântului Voievod Ştefan cel Mare”, un sobor alcătuit din 15 preoţi, membri ai Cercului Pastoral nr. 4, dar şi alţi preoţi invitaţi, s-a reunit în rugăciune şi comuniune frăţească la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae”  Negri, sub protia  părintelui Costică Busuioc, protoiereu al Protopopiatului Bacău, pentru a sluji Dumnezeiasca Liturghie.

În contextul anului omagial al misiunii parohiei și mănăstirii, preoţii prezenţi şi credincioșii din parohia Negri și din satele și comunele învecinate au trăit clipe de aleasă bucurie duhovnicească prilejuită şi de prezența, în biserica respectivei comunități, a raclei cu Sfinte Moaște de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman precum și a Veșmântului Sfintei Cuvioase Parascheva, adus de la biserica Parohiei Filipeşti.

Cu acest prilej a fost oficiată slujba Utreniei, urmată de Acatistul Sfântului Voievod şi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, credincioșii având posibilitatea de a se bucura de prezența, în comunitatea lor, a Sfintelor Odoare, pe care le-au cinstit închinându-se cu multă credinţă şi evlavie.

,,Participăm din mila lui Dumnezeu şi cu Înalta Binecuvântare a Înaltpreasfinţitului nostru Arhiepiscop IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, acum la o nouă întâlnire duhovnicească şi de înaltă încărcătură spirituală, astăzi, ziua a doua a lunii lui Cuptor.  Prin această slujbă misionară, la care suntem prezenţi cu multă dăruireaducem bucurie credincioșilor și împreună ne bucurăm duhovnicește, cu atât mai mult cu cât - având Veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva dar și racla cu Sfinte Moaște de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman,am simţit o comuniune mai puternică, atât între noi slujitorii Domnului cât şi între preoţi şi credincioşi”, a precizat părintele Octav SANDU, coordonatorul Cercului Pastoral Sfântul Voievod Ştefan cel Mare din Protopopiatul Bacău.

Cuvântul părintelui protoiereu Costică Busuioc, de la finalul Sfintei Liturghii, ţinut cu multă evlavie şi aleasă recunoştinţă la adresa Sfântului Voievod Ştefan, a readus în inimile şi cugetele celor prezenți, modelul şi pilda vie a Binecredinciosului Vodă al Moldovei, “ctitor de locaşuri sfinte şi apărător al dreptei credinţe”, însufleţind întreaga adunare a bisericii.

Părintele protopop a amintit despre contextul în care Sfântul Voievod a fost trecut în rândul sfinţilor de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dar mai ales faptele deosebite şi credinţa care au mărturisit sfinţenia domnitorului moldovean, recunoscută și remarcată de către personalităţi marcante ale vremii.

După săvârșirea rugăciunii euharistice a urmat “liturghia de după liturghie”, programul zilei continuând cu o agapă frăţească, întâlnire care a făcut deplină bucuria comuniunii, cei prezenți având posibilitatea să-și împărtășească unii altora din experiențele activității lor misionare și de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu.

Cercul Pastoral nr. 4 - ”Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ cuprinde un număr de 14 parohii, respectiv: Bijghir, Buhoci, Chetriş, Coteni, Tamaş, Prăjeşti, Negri, Drăgeşti, Dămieneşti, Pădureni, Săuceşti, Schineni, Şerbeşti, “Biserica Călătorilor”-Dumbrava.

Următoarea întâlnire a Cercului pastoral-misionar “Sfântul Voievod Stefan cel Mare” a fost stabilită pentru data de 26 august 2015, la Biserica Parohiei Dămieneşti, unde se va oficia slujba Vecerniei, Sfințirea Apei şi Sfântul Maslu.