O minunată ”scară către cer”, în satul Slobozia

În această Duminică, Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul a oficiat slujba de sfințire a bisericii cu hramurile ”Sf. Apostoli” și ”Cuv. Iosif de la Văratic” din parohia Nistria (Protopopiatul Roman). Cu acest prilej, Preasfinției Sale i-a fost conferit titlul de cetățean de onoare al comunei Boghicea.

Să ridici o biserică într-o comunitate ce numără nici măcar o sută de familie nu e puțin lucru. Ba, dimpotrivă. Este o adevărată și zguduitoare minune care vine să întărească dreapta credință a celor pentru care urcușul duhovnicesc nu se poate însuma în limite materiale. ”Scriem astăzi o pagină de istorie în această comună”, avea să spună Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul la slujba de târnosire oficiată în această duminică, hotărnicind pe scara istoriei un loc binemeritat și binecuvântat credincioșilor din satul Slobozia (Protopopiatul Roman) care și-au înscris numele în rândul ctitorilor de biserici.  Piatra de temelie a sfântului lăcaș ce avea inițial hramul ”Sf. Apostoli” a fost pusă în anul 2000, iar din anul 2009, coordonarea lucrărilor a revenit preotului Ciocoiu Vasile Petruț care a finalizat întregul ansamblu bisericesc. Astăzi, într-un decor impregnat de flori și luminat de sărbătoare, Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul a desăvârșit prin slujirea și binecuvântarea arhierească osteneala creștinilor din parohia Nistria, alăturând și hramul ”Sf. Cuvios Iosif de la Văratic”. ”Mulțumim pentru florile recunoștinței și pâinea dragostei cu care ne-ați întâmpinat. Am ajuns cu bucurie la acest popas duhovnicesc care este de fapt o pagină de istorie în comuna aceasta, dar și în ținutul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Biserica de aici  aduce bucurie preotului paroh ce s-a învrednicit să coordoneze lucrările de zidire și pictare a lăcașului, comunității ortodoxe din această parte a eparhiei, dar și celor prezenți la slujba de sfințire”, avea  să menționeze ierarhul în cuvântul său. Apoi, legat de Evanghelia citită, Preasfinția Sa a explicat importanța comunicării oamenilor între ei înșiși, dar și cu Dumnezeu prin rugăciune. ”Din întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu văduva din Nain înțelegem că El, ca Stăpân al vieții și al morții, nu lasă pe nimeni în necazurile care îl împresoară.  Astăzi, deși suntem într-o lume modernă, tehnicizată, mijloacele de comunicare nu sunt suficiente pentru a fi în comuniune. Doar întâlnirea față către față cu semenii noștri și în rugăciune cu Dumnezeu, aduc bucurie și ne ajută să înviem din singurătate și din moartea păcatului”, a spus, printre altele, Preasfințitul Ioachim.

Un moment deosebit din cadrul Sfintei Liturghii, la care răspunsurile de la strană au fost date de corul „Paraschevi” al Catedralei Arhiepiscopale din Roman, condus de dirijorul Ionuț Vâlcu, a fost hirotonia întru preot a diaconului Ciobanu Vasile Bogdan. La sfârșitul slujbei, preotul paroh Ciocoiu Vasile Petruț a primit din partea Preasfințitului distincția de icononom, iar domnului Mihai Eugen, primarul comunei Boghicea, care a sprijinit în mod constant înălțarea bisericii, i-a fost conferită de ierarh o distincție de vrednicie și icoana Sfintei Cuvioase Parascheva. ”Din două motive suntem mândri și bucuroși. Pe de o parte pentru că astăzi Preasfinția Voastră ați fost prezent în mijlocul comunității noaste, iar pe de altă parte pentru că am reușit, alături de acești minunați credincioși, să finalizăm construcția acestui lăcaș de cult, deși comunitatea de aici este foarte mică. La construirea acestuia ne-am călăuzit după cuvintele Părinților Bisericii care spun că «trebuie să muncești ca și cum ai trăi veșnic și să te rogi ca și cum ai muri mâine». Așa și noi ne-am rugat la Bunul Dumnezeu și așa  am muncit pentru finalizarea bisericii. Vreau să vă încredințez că alături de consiliul local am fost și vom rămâne alături de biserică. Credința este un far călăuzitor și noi ne conducem după rânduiala bisericii”, a declarat primarul comunei Boghicea care i-a acordat Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul distincția de cetățean de onoare al comunei Boghicea.