O nouă seară cultural-duhovnicească la Valea Budului

La Mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului, va avea loc vineri, 11 iulie, începând cu ora 19.00, conferința cu titlul ”Prin Hristos, suferința nu desfigurează, ci transfigurează”.

La Mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului, va avea loc vineri, 11 iulie, începând cu ora 19.00,  în cadrul Serilor cultural-duhovnicești organizate la inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, conferința cu tema ”Prin Hristos, suferința nu desfigurează, ci transfigurează”. Cu acest prilej, la eveniment sunt așteptați să participe preoți și credincioși băcăuani și nu numai, pentru a audia și dezbate una dintre cele mai actuale teme din viața omului contemporan, suferința, în diversele ei forme, precum și rolul terapeutic al tainelor Bisericii. Conferința, susținută de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, va aborda dimensiunea transfiguratoare a suferinței ce se naște în om prin asumarea Crucii și prin urmarea lui Hristos.