Programul liturgic al zilelor dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

În perioada 10-14 octombrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman sunt așteptați să participe la slujbele închinate Sfintei Preacuvioase Parascheva ierarhi, preoți și pelerini.

În perioada 10-14 octombrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman sunt așteptați să participe la slujbele închinate Sfintei Preacuvioase Parascheva ierarhi, preoți și pelerini. Reamintim faptul că în racla de argint adăpostită de Catedrala Arhiepiscopală se află și o părticică din moaștele Sfintei Parascheva, iar în aceste zile de sărbătoare pelerinii o vor putea venera cerând în rugăciune mijlocirea sfintei.

Programul liturgic dedicat acestei perioade:

Sâmbătă, 10 octombrie:

  • Orele 08.00 – 11.30 – Utrenia și Sfânta Liturghie;
  • Ora 12.00 –  Scoaterea raclei cu sfinte moaște din catedrală și depunerea lor pentru închinare la baldachinul amenajat în incintă;
  • Orele 16.00 – 17.00 – Ceasul al IX-lea și Vecernia unită cu Litia.

Duminică, 11 octombrie:

  • Orele 08.00 – 11.30 – Utrenia și Sfânta Liturghie arhierească, la care vor participa preoții consilieri și inspectori de la Centrul eparhial, precum și preoții protopopi;
  • Orele 16.00-17.00 – Ceasul al IX-lea și Vecernia.

Luni, 12 octombrie:

  • Orele 07.00 – 11.30 – Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie;
  • Orele 16.00 – 17.00 – Slujba de Priveghere, Ceasul al IX-lea și Vecernie.

Marți, 13 octombrie:

  • Orele 08.00 – 11.00 – Utrenia și Sfânta Liturghie;
  • Ora 17.00 – Slujba de Priveghere a Cuvioasei Parascheva, Vecernia, Litia și Utrenia, la care vor participa Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim și preoții din protopopiatul Roman.

Miercuri, 14 octombrie:

  • Ora 08.00 – Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva și Ceasurile;
  • Orele 09.00 – 12.00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la care vor participa ca slujitori părinții stareți ai mănăstirilor din Arhiepiscopie;
  • Ora 12.30 - Slujba de pomenire a ctitorilor cateralei și a episcopilor păstori de suflete ce au promovat cultura și spiritualitatea acestui neam;
  • Orele 16.00 – 17.00 – Slujba de Priveghere, Vecernia unită cu Litia.