Rază de har și binecuvântare în parohia Dămienești

Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul va oficia sâmbătă, 27 septembrie, slujba de sfințire a bisericii cu hramurile „Sfânta Treime” şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Dămieneşti, sat Pădureni, Protopopiatul Bacău.

Gândul ridicării unei biserici în această zonă este vechi. În anii 1935-1940, boierul Agarici, care locuia peste drum de actualul lăcaș de cult, a adus cărămida pentru construcţie, însă regimul politic instaurat a risipit acest sublim ideal din inimile celor mulţi, trăitori aici. După anul 1989 însă, bătrânii şi-au adus aminte de părinţii lor că-şi doreau să ridice casă lui Dumnezeu şi, în pofida numărului mic de familii rămase în acest ţinut, cu credinţă în suflet şi conştiinţa curată, întăriţi întru dragoste şi speranţă, au plecat la drum spre plinirea idealului lor. Piatra de temelie a fost pusă la 2 septembrie 2006 de către Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, începutul zidirii acestui sfânt lăcaş fiind legat de preotul Radu Ioan și de  Nicolae Borulea, care a donat terenul. După îmbolnăvirea părintelui şi mutarea sa la cele veşnice, i-a urmat fiul său – preotul Alexandru Gabriel Radu, care în pofida tinereţii sale a înţeles dorinţa credincioşilor, continuând sfânta lucrare de zidire a sufletelor credincioşilor precum şi ridicarea bisericii satului, care  este o bijuterie ce se va îmbrăca în har, un chivot în care se vor spăla sufletele celor ce l-au zidit, un altar ceresc pe pământ românesc. Se adaugă aici Consiliul Local şi evlavioşii enoriaşi ai parohiei. Biserica este construită în plan treflat, cu turlă pe naos şi pridvor, purtând amprenta bucuriei şi a tihnei duhovniceşti, a căldurii sufleteşti. Parcă ne îndeamnă a vedea printr-însa frumuseţea şi jertfa de neegalat a celor ce au ridicat-o spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea poporului binecredincios.