Singurul sfânt băcăuan cinstit de trei popoare ortodoxe – Sfântul Antipa, binecuvântează Bacăul

În biserica parohiei „Sfinții Trei Ierahi” din Bacău se află zilele aceste odorul de mare preț al Sfintelor moaște ale celor doi sfinți ocrotitori ai Eparhiei Romanului și Bacăului: Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfântul Antipa de la Calapodești. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte IOACHIM în municipiul Bacău se desfășoară un program liturgic special în săptămâna 24-30 ianuarie 2016, așezat sub îndemnul generic FAMILIA CREȘTINĂ, icoană vie a lui Dumnezeu-Iubire. Acest eveniment cultural și duhovnicesc a ajuns la cea de a cincea zi de rugăciune neîntreruptă.

 

În biserica parohiei Sfinții Trei Ierahi din Bacău se află zilele aceste odorul de mare preț al Sfintelor moaște ale celor doi sfinți ocrotitori ai Eparhiei Romanului și Bacăului: Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfântul Antipa de la Calapodești. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte IOACHIM și pentru folosul duhovnicesc al credincioșilor, în contextul Anului omagial 2016 al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, în municipiul Bacău se desfășoară un program liturgic special în săptămâna 24-30 ianuarie 2016, concentrat în jurul sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi.

Așezat sub îndemnul generic FAMILIA CREȘTINĂ, icoană vie a lui Dumnezeu-Iubire, evenimentul cultural și duhovnicesc a ajuns la cea de a cincea zi de rugăciune neîntreruptă. Joi seară, credincioşii adunaţi în Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Bacău au avut ocazia să cunoască în detaliu viața şi periplul duhovnicesc al Sfântului Antipa de la Calapodeşti.

Părintele Nicolaie Hurjui a vorbit despre singurul sfânt băcăuan, pe care grecii îl cinstesc cu numele de „Agios Antipa Athonites”, ruşii îl numesc cu drag „Sveti Antipa Valaamski”, iar românii îl cunosc sub numele de „Sfântul Antipa de la Calapodeşti”. Este singurul sfânt din neamul nostru cinstit deopotrivă de trei popoare ortodoxe și ale cărui sfinte moaște se află zilele acestea la Biserica „Trei Ierarhi” din Bacău.

Născut, pentru noi, la Calapodeşti (1816), iar pentru veşnicie, la Valaam – în Rusia (10 ianuarie 1882), Antipa și-a început urcuşul duhovnicesc în lavra Neamţului şi mai apoi în mănăstirea valahă a Căldăruşanilor sub povăţuirile bătrânului Ghedeon, ce sihăstrea prin pădurile dimprejurul mănăstirii. După doi ani petrecuţi la schitul Brazi el a plecat, cu binecuvântarea egumenului Dimitrie – care l-a şi tuns în monahism, dându-i numele de Alipie – către ţinutul sfinţilor din Grădina Maicii Domnului. În Athos s-a nevoit mai întâi la schitul romanesc Lacu făcând ascultare părintelui Nifon Ionescu. În rânduiala aspră de la Schitul Lacu și-a petrecut 15 ani, după care a fost trimis la Mănăstirea Esfigmenu, una dintre cele mai vechi mănăstiri ale Sfântului Munte. După ce a luat schima mare şi numele de Antipa, s-a retras în pustie, plecând la isihie şi petrecând o vreme într-o chilie părăsită.

În anul 1860, s-a reîntors în Moldova și a viețuit prin mănăstirile din apropierea Iașului. În anul 1865 s-a închinoviat pentru totdeauna în Mănăstirea Valaam (situată pe o insulă din Lacul Ladoga), retrăgându-se într-o chilie pustnicească din  schitul cu hramul „Tuturor Sfinţilor”. Cuviosul Antipa Athonitul trece la cele veșnice la 10 ianuarie 1882. Canonizarea și trecerea în rândul sfinților a fost făcută în Muntele Athos, în anul 1906. El este cinstit mai ales în mănăstirile din Sfântul Munte, fiind singurul călugar athonit român trecut în rândul sfinților și numărat printre cei din urmă cuvioși părinți ai Athosului..

În cuvântul său duhovnicesc, făcând referire la veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva – Ocrotitoarea Moldovei, părintele Nicolae Hurjui de la Catedrala Înălţarea Domnului din Bacău a prezentat cărțile „Cultul Sfintei Parascheva în Ortodoxie – cercetare hagiografico-liturgică” şi Imn acatist închinat Sfintei Cuvioase Parascheva”, ale IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. Părintele a ținut să precizeze că, prin această lucrare, IPS Părinte Ioachim corectează greşelile strecurate de-a lungul timpului în istorisirea vieţii Sf. Parascheva, subliniind totodată importanţa şi ineditul documentaţiei folosite în această carte. Vorbitorul a subliniat că lucrarea dedicată Sfintei Parascheva cuprinde şi istoria tipăriturilor închinate vieţii sfintei la noi, generalizarea cultului ei în Ortodoxie, cât şi mărturii inedite despre minunile vechi şi noi pe care le-a făcut Sfânta, cinstită în Ortodoxia românească înainte de aducerea moaştelor la Iaşi.

Sfintele relicve vor rămâne în mijlocul băcăuanilor până sâmbătă, 30 ianuarie. Pe parcursul Săptămânii duhovnicești IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va fi alături de credincioșii băcăuani la biserica parohiei “Sf. Trei Ierarhi” în chiar ziua serbării hramului, Sâmbătă, când va prezida Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Pentru o bună informare, dată fiind multitudinea manifestărilor duhovnicești și culturale care marchează această perioadă, invităm credincioșii interesați să viziteze

pentru a afla programul liturgic detaliat al fiecărei zile, cu evenimentele și implicațiile specifice acestora. Vineri – 29 ianuarie, programul liturgic din cadrul Săptămânii de rugăciune ce se desfăşoară la “Sf. Trei Ierarhi”, va avea ca momente esențiale Sfânta Liturghie, citirea Psaltirii și Vecernia urmată de obișnuita conferință, după cum urmează:

VINERI – 29 ianuarie
  • 730 – Miezonoptica, Utrenia, Acatist, Sfânta Liturghie;
  • 1200- citirea Psaltirii de către credincioși
  • 1700- Vecernia, urmată de conferința cu tema: ,,Familia creştină în pericol” susținută de dr. Pavel Chirilă. Invitatul va aborda şi subiectul  cărții domniei sale ,,Nu hrăni cancerul!”

Pe parcursul întregii săptămâni, în fiecare zi – între slujbe, credincioșii vor citi din Psaltire. „Cei care doresc să răspundă îndemnului nostru la rugăciune neîncetată pot veni să se înscrie pe liste special alcătuite spre a organiza rugăciunea neîntreruptă vreme de o săptămână, la biserica „Sf. Trei Ierarhi”, a precizat părintele paroh – pr. Aurel Cârlan.