Cerc pastoral în Parohia Cernu, Protopopiatul Moinești

Marți, 20 februarie 2024, Parohia Cernu din Protopopiatul Moinești a fost gazda unei întâlniri de suflet pentru preoții și credincioșii din zona Poduri.

     Proclamarea anului 2024 ca „An omagial al Pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți", a prilejuit  o zi specială pentru credincioșii parohiei cu hramul „Adormirea Maicii Domnului" din satul Cernu, comuna Poduri.

     Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost săvârșită Sfânta Liturghie urmată de Taina Sfântului Maslu. La aceste momente au participat preoții Cercului pastoral „Ștefan cel Mare și Sfânt’’ - Poduri și preoți din împrejurimi, care s-au rugat pentru vindecarea trupească și sufletească a credincioșilor. Bucuria curată s-a așternut pe chipul fiecărui credincios care a participat la aceste sfinte slujbe.   

     La finalul săvârșirii Tainei Sfântului Maslu, părintele paroh Ionel Iscu Lăcătușu a mulțumit preoților slujitori și tuturor credincioșilor prezenți la bucuria sfântă prilejuită de aceste momente duhovnicești pline de har.

(Pr. A.A.)