Simpozionul județean ”Vârsta trebuie șă vorbească și mulțimea anilor să ne învețe înțelepciunea” organizat de către Asociația Profesorilor de Religie din Bacău

La ceas de vecernie, joi, 8 iunie 2023, Biserica ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Bacău a fost gazda Simpozionului județean organizat de către Asociația Profesorilor de Religie “Sf. Paraschiva” Bacău, cu tema “Vârsta trebuie să vorbească și mulțimea anilor să ne învețe înțelepciunea” (Iov 32,7). Delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la eveniment a fost părintele profesor dr. Adrian Alexandrescu, Inspectorul disciplinei Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bacău.

  Manifestarea culturală, ce a adus împreună teologi, istorici, critici literari, elevi, profesori, vârstnici, precum și iubitori de artă și de frumos, i-a avut printre invitați pe pr. lector univ. dr. Ilarion Mâță, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae” Iași, coordonatorul Centrului Arhiepiscopal de îngrijire al vârstnicilor de la Hârja, părintele protopop Eugen Ciprian Ciuche, pr. dr. Nicolae Hurjui, de la Biserica ,,Înălțarea Domnului” Bacău, dl. conf. univ. dr. Ioan Dănilă, de la Universitatea ,,Vasile Alexandri” Bacău, doamna profesor dr. Livia Liliana Sibișteanu, doamna muzeograf dr. Brîndușa Elena Popovici, de la Complexul Muzeal ”Iulian Antonescu” Bacău, domnul profesor drd. Marian Maricaru, de la Liceul Teoretic ,,Dante Alighieri” București și pr. Răzvan-Dimitrie Radu, asistent social în cadrul Protopopiatului Bacău.

În cadrul întâlnirii științifice au fost evocate personalități marcante ale teologiei ortodoxe românești, precum părintele Ioanichie Bălan, protopsaltul Victor Ojog, părintele Vasile Heisu. De asemenea, au fost evidențiate și aspecte ce țin de valorizarea bătrânilor în parohii, despre modul în care Biserica este atentă la nevoile vârstnicilor prin Centre de zi, de îngrijire instituționalizată sau la domiciliu, precum și modalități prin care profesorii de religie pot contribui la educarea elevilor în spiritul respectului față de vârstnici.

Simpozionul a cuprins și programe artistice deosebite, susținute de către instituții de formare partenere. Pentru că suntem însumați Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, corul cantorilor Protoieriei Bacău, sub coordonarea părintelui Eugen Ciprian Ciuche, a intonat cântece specifice perioadei liturgice în care ne aflăm. De asemenea, membrii Clubului Pensionarilor  din Bacău, coordonați de doamna Mioara Costea, de la Direcția de Asistență Socială a Primăriei, au interpretat melodii patriotice, închinate întregului neam românesc, amintind despre lupta, dragostea și râvna strămoșilor care s-au jertfit pentru dreapta credință.

Complici la buna desfășurare a acestui eveniment au fost Parohia ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, părintele Costică Abageru aducând multumiri invitaților în acest sens, dar și Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români - filiala Bacău.

(prof. Teodora Plăesu, președinta Asociației Profesorilor de Religie “Sf. Paraschiva” Bacău)